Oamenii de stiinta sustin ca apa a
existat la un moment dat si pe Marte si pe Venus, insa, pe masura ce
conditiile climatice s-au schimbat, si-au pierdut oceanele.
De ce Pamantul a reusit sa evite o
asemenea soarta? Climatul planetei este relativ stabil, si a ramas o
planeta care poate sustine viata pentru aproximativ 4 miliarde de ani.
Se pare ca Pamantul are un “termostat”.
Vulcanii arunca in atmosfera dioxid de carbon, care ajuta la mentinerea
caldurii planetei, formand un efect de sera.
Aceasta caldura permite oceanului sa se
evapore, formand norii si ploaia. O parte din dioxidul de carbon
dizolvat ajunge in rauri si apoi in oceane, unde traiesc numeroase
organisme unicelulare. Acestea formeaza cochilii din calcit (CaCO3) si
opal (SiO2).
In momentul in care organismele mor,
aceste invelisuri tari se acumuleaza pe fundul marii si formeaza roci
sedimentare. Dupa milioane de ani, placa oceanica ajunge sub placa
continentala prin procesul de subductie, iar mineralele intra in
componenta placii continentale.
Intreaga masa se topeste, iar o parte
mai densa a crustei oceanice ajunge in mantaua Pamantului. In conditii
de presiune extrema si la temperaturi inalte, substantele ajung din nou
sa fie expluzate in atmosfera, completand astfel ciclul.
Astfel, Pamantul isi pastreaza o
temperatura relativ stabila, alternand perioadele de incalzire cu cele
de racire, arata pagina de Internet a prof dr. Ellen Thomas, cercetator
la Departamentul de Geologie si Geofizica al Universitatii Yale.
Teoria schimbarilor climatice se bazeaza
pe masuratori care arata ca, separat de ciclul natural al planetei,
nivelul de dioxid de carbon din atmosfera creste de la an la an, si
cauza ar fi activitatile industriale ale oamenilor. Exista si critici
ale acestei teorii, care sustin ca efectul de crestere a temperaturilor
in ultimii 20 de ani sunt tot unul natural.
